După tragedie mulţi vinovaţi se arată

Sau, cel puţin sunt arătaţi cu degetul de lume, presă, oameni cu păreri şi alte personaje calificate să se pronunţe. Întâmplarea face să am şi eu o opinie, cel mai probabil la fel de neavizată ca a altora, dar având în vedere că sportul nostru naţional este datul cu părerea, mă conformez şi eu şi deschid gura.

Deocamdată văd că au fost puşi la stâlpul infamiei „autorităţile”, patronii clubului, primarul de sector, Raed Arafat, Biserica (respectiv BOR) în general şi ÎPS Daniel în particular, energiile negative, satanismul celor implicaţi, sau Helloween-ul. Unele din aceste ţinte mi se par şi mie nimerite. Altele mai puţin.

Când au loc astfel de carnagii responsabilităţile ar trebui să destul de vidente de la sine. Dacă un nebun aleargă cu 170 km/h în mijlocul oraşului pe cine vom învinovăţii? Poliţia? Popii? Guvernul? Evident vom învinovăţii nebunul care în inconştienţa lui pune în pericol şi viaţa lui şi a altora. După aceea eventual ne vom pune întrebări despre cât de bune sunt legile în vigoare şi cât sunt de competenţi şi de încredere cei care sunt chemaţi să le aplice, dar nu înainte. Şi, în nici un caz nu vom da vina pe legile proaste sau pe incompetenţa celor de la poliţia rutieră în loc să dăm vina pe iresponsabilitatea şoferului.

Nu este nevoie să fi un geniu să realizezi că 170 km/h nu e o viteză pentru centrul unui oraş. E o chestiune de minimă responsabilitate personală.

Şi acum să trecem la cazul nostru. Se dă o incintă închisă, cu o singură ieşire, căptuşită cu materiale uşor inflamabile, dar fără . Se adaugă focuri de artificii şi se ticseşte bine cu clienţi (mulţi probabil muraţi în aburi de alcool) , mult peste capacitatea localului. Nu mai lipseşte decât o flacără răzleaţă şi primul care se panichează şi deschide uşa, ca să intre oxigen şi să se formeze curenţi de aer ce să propage flăcările.

Patronii firmei care gestionează localul sunt, pe drept cuvânt, subiectul unei investigaţii, dar şi a oprobiului public. Merită tot ceea ce li se întâmplă şi mai mult decât atât. La asta nu mai am nimic de adăugat.

Dar se uită un mic detaliu…

Formaţia care concerta în seara aceea şi care au avut ideea genială să facă pe piromanii de ocazie într-un spaţiu ca acela. Despre ei (includ aici şi staff-ul lor) şi inconşteinţa lor criminală nu suflă nimeni nici o vorbă.

Eu înţeleg că un rocker se cade să fie puţin nebun. Chiar puţin mai mult. Că doar şi eu mă laud că am fost rocker la tinereţea mea şi am rămas în bună parte. Dar una e să fi puţin luat şi alta e să fi inconştient în halul în care au fost ăştia. Este imposibil să nu fi văzut în ce condiţii concertează, iar dacă n-au văzut totuşi dinainte, tot vina lor este. Este obligaţia ta de fiinţă umană să deschizi ochii. Dacă nu o faci, lasă-te de organizat evenimente publice.

E o chestiune de minimă responsabilitate personală.

De aceea mi se pare dezamăgitor că sunt puşi la stâlpul infamiei tot felul de personaje şi instituţii, dar se uită de acel simţ al resposabilităţii pe care ar fi trebuit să îl aibă artiştii implicaţi. Mă refer la resposabilitatea personală pe care o datorăm celor din jur fiecare din noi, pur şi simplu pentru că suntem oameni.

Te-ai fi aşteptat, poate, să vezi nişte individualism la rockeri. Eu unul aşa am învăţat în adolescenţă. Dar văd că în cazul unei crize şi rockerii uită de individualism şi devin adepţii colectivismului cel mai cras. Sau te pomeneşti că individualismul se referă doar la distracţie. Când vine vorba de resposnabilităţi, alea tre’ să fie colective („societatea românească”), sau privesc doar „autorităţile”.

Ei bine, nu!

Pe cât de responsabili sunt cei care administrau clubul şi au avut grijă să reducă cheltuielile cu amenajarea în dauna siguranţei, pe atât de responsabili sunt şi artiştii care s-au jucat cu focul într-un spaţiu ca acela. Din vina unora ca ei au ars de vii zeci de oameni, iar alţii vor rămâne marcaţi fizic şi psihic pentru restul vieţii.

Dar, pe cât este de dezamăgitoare această uitare ce acoperă responsabilitatea artiştilor, pe atât de este de normală. Probabil nimic nu este mai străin spiritului carpato-danubiano-pontic decât simţul răspunderii personale. Răspunderi şi responsabilităţi au doar „autorităţile”, statul, cei aleşi, societatea şi alte asemenea. Eventual mai dăm, după gust, şi cu niscaiva satanism, Helloween şi energii negative, că sună bine. Şi dăm şi cu „popii” şi Preaferiocitul, că aia sună mai bine decât orice.

Ei bine, înainte să ajungem la autorităţi, popi, piedoni, arafaţi, energii negative, satanism, Helloween şi alte cele, să nu uităm de resposabilitatea primară pe care o poartă cei care au organizat concertul, din partea localului şi a trupei.

Că, în al doilea rând, trebuie trase la răspundere şi autorităţile din administraţia publică locală care aveau în căprărie respectivul local, asta este adevărat. Dar numai în al doilea rând.

Ce vină au popii şi Preafericitul, eu unul nu reuşesc să pricep. În alte vremuri şi locuri era la modă, când se întâmpla ceva, să dai vine repede pe evrei, masoni sau iezuiţi. Acum văd că nu mai e la modă (slavă Domnului) să îi acuzi pe evrei. Iar de masoni şi iezuiţi cei mai mulţi au uitat. Locul lor se pare că a fost luat de „popi” şi Biserică. De se întâmplă ceva, reflexul instinctiv pentru din ce în ce mai mulţi este să caute ce vină i se poate pune în cârcă BOR. S-a schimbat duşmanul, a rămas mania iraţională.

Despre energii negative mă abţin să spun ceva, pentru mi-e teamă că nu mă voi putea abţine să păstrez un limbaj decent dacă încep să îmi exprim părerea.

În ce priveşte Helloween, această sărbătoare nu are nimic satanic şi nici păgân. Samhain-ul originar a fost, într-adevăr, o importantă sărbătoare păgână, ce face parte din patrimoniul cultural al neamurilor celtice. În schimb Helloween, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi este o găselniţă a culturii de supermarket american, alături de sărbătoarea lui Moş Crăciun şi Valentine. Toate acestea sunt fenomene postcreştine, ce nu au nimic păgân. Sunt doar o expresie greţoasă a comercialismului de prost gust.

Ca şi cascadoriile pirotehnice de Helloween a unor trupe de rock.

Spirit păgân? Deloc. Spirit demonic? Prea puţin. Spiritul comercialismlui postmodern? Asta da.