După tragedie mulţi vinovaţi se arată

Sau, cel puţin sunt arătaţi cu degetul de lume, presă, oameni cu păreri şi alte personaje calificate să se pronunţe. Întâmplarea face să am şi eu o opinie, cel mai probabil la fel de neavizată ca a altora, dar având în vedere că sportul nostru naţional este datul cu părerea, mă conformez şi eu şi deschid gura.

Deocamdată văd că au fost puşi la stâlpul infamiei „autorităţile”, patronii clubului, primarul de sector, Raed Arafat, Biserica (respectiv BOR) în general şi ÎPS Daniel în particular, energiile negative, satanismul celor implicaţi, sau Helloween-ul. Unele din aceste ţinte mi se par şi mie nimerite. Altele mai puţin.

Când au loc astfel de carnagii responsabilităţile ar trebui să destul de vidente de la sine. Dacă un nebun aleargă cu 170 km/h în mijlocul oraşului pe cine vom învinovăţii? Poliţia? Popii? Guvernul? Evident vom învinovăţii nebunul care în inconştienţa lui pune în pericol şi viaţa lui şi a altora. După aceea eventual ne vom pune întrebări despre cât de bune sunt legile în vigoare şi cât sunt de competenţi şi de încredere cei care sunt chemaţi să le aplice, dar nu înainte. Şi, în nici un caz nu vom da vina pe legile proaste sau pe incompetenţa celor de la poliţia rutieră în loc să dăm vina pe iresponsabilitatea şoferului.

Nu este nevoie să fi un geniu să realizezi că 170 km/h nu e o viteză pentru centrul unui oraş. E o chestiune de minimă responsabilitate personală.

Şi acum să trecem la cazul nostru. Se dă o incintă închisă, cu o singură ieşire, căptuşită cu materiale uşor inflamabile, dar fără . Se adaugă focuri de artificii şi se ticseşte bine cu clienţi (mulţi probabil muraţi în aburi de alcool) , mult peste capacitatea localului. Nu mai lipseşte decât o flacără răzleaţă şi primul care se panichează şi deschide uşa, ca să intre oxigen şi să se formeze curenţi de aer ce să propage flăcările.

Patronii firmei care gestionează localul sunt, pe drept cuvânt, subiectul unei investigaţii, dar şi a oprobiului public. Merită tot ceea ce li se întâmplă şi mai mult decât atât. La asta nu mai am nimic de adăugat.

Dar se uită un mic detaliu…

Formaţia care concerta în seara aceea şi care au avut ideea genială să facă pe piromanii de ocazie într-un spaţiu ca acela. Despre ei (includ aici şi staff-ul lor) şi inconşteinţa lor criminală nu suflă nimeni nici o vorbă.

Eu înţeleg că un rocker se cade să fie puţin nebun. Chiar puţin mai mult. Că doar şi eu mă laud că am fost rocker la tinereţea mea şi am rămas în bună parte. Dar una e să fi puţin luat şi alta e să fi inconştient în halul în care au fost ăştia. Este imposibil să nu fi văzut în ce condiţii concertează, iar dacă n-au văzut totuşi dinainte, tot vina lor este. Este obligaţia ta de fiinţă umană să deschizi ochii. Dacă nu o faci, lasă-te de organizat evenimente publice.

E o chestiune de minimă responsabilitate personală.

De aceea mi se pare dezamăgitor că sunt puşi la stâlpul infamiei tot felul de personaje şi instituţii, dar se uită de acel simţ al resposabilităţii pe care ar fi trebuit să îl aibă artiştii implicaţi. Mă refer la resposabilitatea personală pe care o datorăm celor din jur fiecare din noi, pur şi simplu pentru că suntem oameni.

Te-ai fi aşteptat, poate, să vezi nişte individualism la rockeri. Eu unul aşa am învăţat în adolescenţă. Dar văd că în cazul unei crize şi rockerii uită de individualism şi devin adepţii colectivismului cel mai cras. Sau te pomeneşti că individualismul se referă doar la distracţie. Când vine vorba de resposnabilităţi, alea tre’ să fie colective („societatea românească”), sau privesc doar „autorităţile”.

Ei bine, nu!

Pe cât de responsabili sunt cei care administrau clubul şi au avut grijă să reducă cheltuielile cu amenajarea în dauna siguranţei, pe atât de responsabili sunt şi artiştii care s-au jucat cu focul într-un spaţiu ca acela. Din vina unora ca ei au ars de vii zeci de oameni, iar alţii vor rămâne marcaţi fizic şi psihic pentru restul vieţii.

Dar, pe cât este de dezamăgitoare această uitare ce acoperă responsabilitatea artiştilor, pe atât de este de normală. Probabil nimic nu este mai străin spiritului carpato-danubiano-pontic decât simţul răspunderii personale. Răspunderi şi responsabilităţi au doar „autorităţile”, statul, cei aleşi, societatea şi alte asemenea. Eventual mai dăm, după gust, şi cu niscaiva satanism, Helloween şi energii negative, că sună bine. Şi dăm şi cu „popii” şi Preaferiocitul, că aia sună mai bine decât orice.

Ei bine, înainte să ajungem la autorităţi, popi, piedoni, arafaţi, energii negative, satanism, Helloween şi alte cele, să nu uităm de resposabilitatea primară pe care o poartă cei care au organizat concertul, din partea localului şi a trupei.

Că, în al doilea rând, trebuie trase la răspundere şi autorităţile din administraţia publică locală care aveau în căprărie respectivul local, asta este adevărat. Dar numai în al doilea rând.

Ce vină au popii şi Preafericitul, eu unul nu reuşesc să pricep. În alte vremuri şi locuri era la modă, când se întâmpla ceva, să dai vine repede pe evrei, masoni sau iezuiţi. Acum văd că nu mai e la modă (slavă Domnului) să îi acuzi pe evrei. Iar de masoni şi iezuiţi cei mai mulţi au uitat. Locul lor se pare că a fost luat de „popi” şi Biserică. De se întâmplă ceva, reflexul instinctiv pentru din ce în ce mai mulţi este să caute ce vină i se poate pune în cârcă BOR. S-a schimbat duşmanul, a rămas mania iraţională.

Despre energii negative mă abţin să spun ceva, pentru mi-e teamă că nu mă voi putea abţine să păstrez un limbaj decent dacă încep să îmi exprim părerea.

În ce priveşte Helloween, această sărbătoare nu are nimic satanic şi nici păgân. Samhain-ul originar a fost, într-adevăr, o importantă sărbătoare păgână, ce face parte din patrimoniul cultural al neamurilor celtice. În schimb Helloween, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi este o găselniţă a culturii de supermarket american, alături de sărbătoarea lui Moş Crăciun şi Valentine. Toate acestea sunt fenomene postcreştine, ce nu au nimic păgân. Sunt doar o expresie greţoasă a comercialismului de prost gust.

Ca şi cascadoriile pirotehnice de Helloween a unor trupe de rock.

Spirit păgân? Deloc. Spirit demonic? Prea puţin. Spiritul comercialismlui postmodern? Asta da.

Iohannis, Ponta şi trădarea intelectualilor

Mi se întâmplă ca, de aceste alegeri, să îmi fac veacul undeva in Africa, în apropierea unei coaste ce se vrea de fildeş. Judecând după ce pluteşte prin apă după ploile din ultimele zile aş zice mai degrabă că e o coastă de peturi şi altă plasticăraie. Încep să mă gândesc că poate şi ecologiştii ăştia or fi având dreptatea lor. Uneori, cel puţin.

Dar nu despre gunoaiele lor mi-am propus să vorbesc acum, ci despre mizeriile noastre de acasă. În speţă, este vorba de un „apel” al unui grup de intelectuali care încearcă să ne scoată la vot în turul doi.

Din păcate nu voi fi în apropierea unei urne de vot, ca să pot refuza explicit „dreptul” meu. Presupun că dintre cei care vor întoarce spatele jocului politic eu fac parte din tagma celor mai răi, potrivit semnatarilor acestei chemări aux armes. Pentru că dacă, prin absurdul absurdului, m-aş prezenta la vot aş vota cu Iohannis, pe care aceştia îl promovează. Şi, cu toate că am preferinţele formate, refuz să intru în joc.

Mă rog, preferinţă…

În sensul în care, dacă mă îndrept spre zid cu 210 la oră, probabil aş fi de acord că 190 la oră ar fi mai preferabil. Între Iohannis şi Ponta îl prefer pe primul, fără îndoială. Dar, dacă ar fi după mine şi aş putea alege după gustul meu, parcă aş prefera totuşi să mă opresc de tot înainte să pup zidul printre cioburile parbrizului.

Apelul în cauză îmi confirmă toate motivele ce mă îndeamnă să rămân departe de secţia de votare. De exemplu, prin şantajul sentimental de prost gust pe care îl practică:

Nu vă amăgiți că stând acasă nu veți vota. Stând acasă, veți vota un impostor periculos.

Acesta este argumentul suprem – dacă argument poate fi numit – aşa că îl voi discuta primul.

Potrivit, deci, cerberilor valorilor democratice, dacă nu votez se cheamă că l-am votat pe Ponta. Le mulţumesc pentru această jignire josnică, dar îmi permit să nu fiu de acord cu ei. După părerea mea umilă, orice vot pentru Iohannis este un vot pentru Ponta.

Vi se pare paradoxal şi incredibil? Şi totuşi aşa este. Potrivit regulilor democraţiei, cine câştigă majoritatea devine reprezentantul tuturor. Atât al facţiunii majoritare, cât şi a minorităţii. După ce a câştigat alegerile Ponta va putea să arate cu degetul la prezenţa la urne şi să susţină că este un reprezentant ales după toate regulile democratice. Iar cei învinşi nu pot nega acest lucru decât negând însăşi principiile alegerilor democratice.

Eu însă recuz întregul sistem democratic şi mă spăl pe mâini de toate jegurile sale.

Dar, autorii apelului au un răspuns pregătit pentru cei care nu au încredere în sistemul alegerilor democratice:

Nu contribuiți, cu dezgustul vostru pentru politică și politicieni – ajungând să credeți că „toți sunt la fel” –, la un deznodământ politic care, pentru o perioadă nedeterminată de timp, se poate dovedi catastrofal pentru viețile noastre.

Nu toți candidații la prezidențiale „sunt la fel”.

Cu alte cuvinte, să mergem la alegeri, pentru că avem de unde alege: unul dintre candidaţi este bun, iar celălalt rău. Totul e clar.

Iată cum autorii încearcă să ne facă să nu vedem pădurea de copaci. Ştiu şi semnatarii şi ştiu şi cei care urmăresc jocul democraţiei, că atunci când alegi un candidat nu alegi un om ci o echipă întreagă, cu grupurile de interese din cârcă. După două decenii şi jumătate de democraţie avem deja o clasă politică bine închegată, şi orice nouă faţă nu este decât încă o mască (în faţa alegătorilor) a unei vechi şi împământenite clici politico-economice.

Este drept că, în ultimele decenii a devenit la modă în Occident să îţi ascunzi adevărata identitate în spatele unor aşa zişi outsideri. Aşa se face că nişte politicieni sadea, cu nimic mai buni ca alţii, de teapa lui Bill Clinton sau Obama, câştigă potul cel mare mizând pe această carte. Dar astăzi placa e deja cam învechită şi zgâriată.

Ceea ce este cu adevărat îngrijorător în acest trend este mesianismul politic. Salvatorul providenţial ne va mântui de relele economice şi sociale, cică. Noi nu trebuie decât să votăm cu cine trebuie. O astfel de atitudine este extrem de periculoasă. Intelectualii aceştia ne îndeamnă, practic, să avem încredere în sistem. Ori, un om liber este unul care trudeşte el însuşi pentru binele lui, nu aşteaptă politicieni mântuitori. Un om responsabil are grijă să nu fie o povară pentru cei din jur şi se îngrijeşte de ai lui, în loc să îi lase în grija statului.

Ori, sistemul democratic este făcut în aşa fel încât Statul îşi asumă din ce în ce mai multe din responsabilităţile noastre – resposabilităţi ce reveneau cândva familiei – intrând din ce în ce mai mult în viaţa noastră. În felul acesta politica determină din ce în ce mai multe aspecte ale vieţii noastre private şi de familie, iar noi devenim din ce în ce mai controlaţi de birocraţiile Statului.

Democraţia în care trăim (atât noi, cât şi occidentalii) este anticamera totalitarismului. O societate în care politicul îşi întinde tentaculele din ce în ce mai mult, va ajunge, într-un final, să fie complet gâtuită de politic.

Atunci Statul va fi totul în toate: totalitarism. Aceasta este problema esenţială cu care ne confruntăm, din cauza sistemului democratic.

Numai un orb nu vede (ca să parafrazez autorii) direcţia generală în care ne îndreptăm. Iar semnatarii acestui apel sunt astfel de orbi. Sau chiar mai rău: ei se încăpăţânează să vadă doar fiecare episod în parte, ca nu cumva să fie nevoiţi să privească întregul trend în faţă. Ba, mai mult, vor ca şi noi să ignoram pădurea şi să ne concentrăm pe copaci, unul câte unul.

Uitându-mă la pădure mi se rupe în paişpe de alternativa Iohannis/Ponta.

Că din perspectiva copacilor ar fi o diferenţă între ei, nu contest. Dar asta nu contează. Problema de fond rămâne.

Intelectualii semnatari sunt victimele unei credinţe oarbe în ideologia democraţiei occidentale, aşa cum tovarăşii occidentali din vremea Războiului Rece erau victimele credinţei oarbe în ideologia socialistă. Nu întâmplător s-a vorbit, legat de aceştia din urmă, de o „trădare a intelectualilor”. Iată că istoria se repetă.Societatea este trădată tocmai de aceea care ar trebui să fie conştiinţa ei.

Dar să vedem şi alte „argumente”. Iată unul care nu putea, în nici un chip să lipsească: ameninţarea cu apocalipsa:

Convingerea noastră este că episodul electoral prin care trecem acum este –  după mineriadele din vara lui 1990 și după cutremurarea societății din vara lui 2012 – al treilea moment de alertă maximă din istoria noastră post-decembristă. – scriu aceşti vajnici apărători ai normalităţii.

Acest argument de tip „acum, ori niciodată” ar fi ceva mai convingător dacă nu l-aş auzi la fiecare votare. Fără excepţie! Nu credeţi că s-a cam ieftinit? Puţine lucruri sunt sigure pe lumea asta, dar poţi conta, fără greş, pe faptul că dacă sunt alegeri, apăi miza iaste musai istorică.

Primele dăţi am dat crezare acestei retorici. Eram tânăr pe atunci, la fel ca democraţia noastră post-decembristă. Apoi a început să îmi sune uşor falsă în urma desei repetări. Apoi a devenit nostimă, iar în cele din urmă nu mi se mai pare decât agasantă.

(Unde mai pui că încă nu mi s-a şters complet din memorie cât de bine le şedea la aceştia doi împreună, mânuţă în mânuţă, prin 2012. Aşa că i-aş ruga pe partizanii iohanniadei să îmi scoată de sub nas cearşaful pătat, pe care mi-l tot flutură ca dovată irefutabilă a virtuţii candidatului lor, pentru că îmi păstrez scepticismul oricum. Miza nu mi se pare chiar aşa de cosmică.)

Altă bălărie:

Nu toți, având pe mână bugetul țării, l-au folosit pentru campania lor electorală. Nu toți au făcut pomeni din banii noștri pentru a fi ei aleși. Nu toți și-au mituit electoratul.

Şi dacă nu, atunci ce? Naivitatea feciorelnică afişată de autori (şi la care subscriu semnatarii) m-ar înduioşa, dacă nu aş şti că vorbim de această curvă care se este politica. Păi nu asta este punerea în practică a politicii economice tipice a unui regim democratic? De obicei, într-o democraţie, te aştepţi ca politicianul să îţi promită că o să îţi dea, tu îl alegi, iar el iţi bagă după aceea mâna în buzunar, ca să aibă de unde să îţi dea. Doar nu crezi că o să-ţi dea din banii lui?

Ba încă asta este varianta cea mai bună. Însă, în cele mai multe cazuri politicianul îţi promite, tu îl alegi, şi ajungi şi cu votul luat şi cu portofelul golit şi cu buza umflată. În fond, politicianul, ca să ajungă ales, are nevoie de o întreagă clică în spate, faţă de care va avea datorii de plătit – iar tu nu faci parte din acea clică, stai liniştit.

Eu îi sunt recunoscător lui Ponta că face pe faţă ceea ce alţii mai rafinaţi împachetează frumos în sloganele sforăitoare ale solidarităţii sociale şi mai ştiu eu ce bazaconii.

La sfârşit autorii înşiră tot felul de jegozenii ale campaniei lui Ponta şi ne întreabă pe un ton solemn:

Nu credeți că măcar pentru a da o replică acestor mizerii merită să veniți pe 16 noiembrie la urne?  Îi puteți sancționa, îi puteți opri, prin votul vostru, pe cei care le-au făcut. De voi depinde să împiedicați căderea colectivă într-o prăpastie a istoriei. N-are cum să nu vă pese de noi toți. Nu credeți că merită să dăruiți o oră din viața voastră pentru viitorul vieților noastre? Gândiți-vă la nenorocirea care se va abate peste țară, dacă vă veți folosi libertatea de a alege ca libertate de a alege să nu alegi.

Nu, nu cred. Pe bune, fraţilor, chiar nu cred. Sper că motivele sunt clare de acum.

Hai la lupta cea dreaptă pentru desegregarea sexuală a WC-urilor

Veşti bune, fraţilor! De data aceasta nu din Statele Unite, ci din Canada. Dar cred că putem conta şi pe birocraţii americani şi europeni să nu se lase mai prejos. S-a deschis un nou front în lupta pentru egalitatea între sexe. Toate sexele. Nu doar cele două cu care suntem obişnuiţi noi reacţionarii depăţiţi, ci toate sexele intermediare posibile şi imposibile. Este vorba de nobila cauză a desegregării WC-urilor publice, care astăzi – într-o lume dominată de bigoţi exploatatori şi plini de prejudecăţi – sunt segregate în funcţie de sex. Există toalete pentru femei şi, separat, pentru bărbaţi. Dar aşa ceva nu va mai exista în viitorul luminos spre care progresăm. Aşa cum băile segregate rasial au dispărut, fiind interzise prin lege – spun cei mai luminaţi şi mai progresişi din mijlocul societăţii noastre – şi băile segregate în baza diferenţelor de gen trebuie depăşite.

Credeţi că e o glumă proastă? Da, este o glumă de prost gust. Dar, în democraţie, problema cu glumele proaste este că devin literă de lege. În numele protejării persoanlor de sex intermediar (nici bărbaţi, nici femei), limitarea accesului unei persoane într-o toaletă, pe baza sexului respectivei persoane, este o discriminare intolerabilă. Acum, când capetele luminate care au acces la instrumentele puterii politice au ajuns la concluzia că sexul unei persoane nu este determinat de natură, ci de felul în care “simte” respectiva persoană, cine suntem noi reacţionarii bigoţi, să promovăm astfel de disciminări?

De ce spun că este o veste bună? Foarte simplu. Trasul cu ochiul, în secret, în baia fetelor aparţine trecutului. De acum, dacă eşti un adolescent în călduri care doreşte să se “informeze” nu trebuie decât să “simţi” în adâncul sufletului tău eşti şi tu o fată, închisă în trup masculin, şi ai dreptul la acces liber în orce toaletă vrei.

Cu adevărat trăim într-o eră a eliberării. Revoluţia sexuală a anilor 60 şi 70 a dezbrăcat femeile de inhibiţii, iar acum toţi băieţii adolescenţi de la 14 până la 85 de ani pot găsii cu uşurinţă şi fără implicaţii foarte mari ceea ce înainte era greu de obţinut. Era naşpa înainte, fraţilor. Ca să te accepte o fată erai obligat să te comporţi ca un om maturi şi să dai dovadă că te-ai făcut bărbat. Şi chiar şi atunci, dacă o obţineai însemna că trebui să îţi asumi tot felul de resposabilităţi… pe viaţă. Naşpa rău! Acum e libertate şi poţi să rămâi un băieţandru toată viaţa. Faza cu WC-urile desegregate doboară, iată, o nouă barieră.
Aş avea o singură remarcă. Aceasă nouă libertate vine cam târziu. După eliberarea sexuală a anilor 70 (care la noi a ajuns ceva mai târziu, e drept) nu prea se mai merită să tragi cu ochiul în baia fetelor. Acum este mai greu să eviţi să vezi nuduri peste tot. Dar să nu ne plângem. Mai bine mai târziu decât niciodată

Despre două bărbi şi o invitaţie

Veşti bune pentru cei a căror „ideal în viaţă e femeia cu mustaţa”. Câştigătoarea Eurovozion e invitată de Remus Cernea pe plaiurile noastre mioritice ca să promoveze ofensiva împotriva „mentalităţilor retrograde”.

Nimic ciudat. Omul trebuie să îşi facă publicitate şi să se gudurească pe lângă birocraţii UE şi vest-europeni, atât timp cât în ţară nu prea are trecere. Are mai puţină importanţă dacă în ziare barba lui apare singură sau alături de barba invitatei, atât timp cât ziarele scriu. Pentru invitaţie, deci, nu am să-i reproşez nimic. Omul îşi face numărul. Ceea ce m-a ofticat,însă, este următoarea afirmaţie din comunicatul remis presei:

„Conchita Wurst a câştigat Eurovisionul graţie unor calităţi artistice excepţionale, a unei piese foarte frumoase şi a unei imagini care transmite un mesaj de libertate şi de respect pentru diferenţă. Succesul ei are, aşadar, o valoare muzicală, dar reprezintă şi un mesaj de schimbare a mentalităţilor retrograde.”

Că apariţia ei ar transmite un mesaj de „libertate” mi se pare ceva discutabil, dar că am avea de-a face cu „calităţi artistice excepţionale” e o aberaţie pur şi simplu. Ce naiba o fi având kitsch-ul de tip Eurovizion cu arta? Şi, mai ales, cum poate apărea o astfel de perlă din pana cuiva care se afişează în tricouri Pink Floyd şi Lacrimosa (vezi imaginea de mai sus)?

Ceva similar n-am pomenit de pe vremea „artei” proletcultiste, care era musai valoroasă, că, deh, era comisă cu conştiinţă socială. Cele mai ordinare kitschoşenii primeau astfel prioritate în faţa artei adevărate, strict pe criterii ideologice. Eu am prins ceva din acele vremuri şi am sperat să nu le mai revăd.

Să ne înţelegem, una este să ai gusturi proaste şi să iei ordinarul drept valoros, dar este cu totul altceva să promovezi politic kitschul din motive ideologice. Primul caz este scuzabil, al doilea nu.

În orice caz, Paula Seling şi cu Ovi ar trebui să fie atenţi şi să ia notiţe pentru următoarea dată când ne vor reprezenta la Eurovizion. Dacă vor avea inspiraţia să îşi schimbe garderoba între ei s-ar putea să prindă pe viitor un loc mai bun în clasament.

Este trist că ceea ce acum câţiva ani a fost o butadă nostimă – respectiv chestia cu „idealul în viaţă e femeia cu mustaţa” – a devenit astăzi o glumă proastă.

My kind of coffe

Hot, as the very flames of Hell,

dark, as the Devil’s intentions

and bitter, like true love

Dreptul meu (si al tau) de a nu vota

Alegerile bat la usa si e vremea sa ni se arunce in cap toate sloganurile prostesti care sa ne faca sa mergem si noi la vot. Ba ca ar fi o datorie civica, ba ca daca nu te duci la vot nesocotesti jertfa celor care au murit in ’89, ba ca ne paste totalitarismul sau dictatura daca nu ne exercitam drepturile democratice. Ma rog, stiti deja placa pe de rost. Pe mine nici nu ma mai sictireste.

Mi se pare foarte curior ca un regim politic ce se arata foarte curios cata sare zahar sau grasimi imi bag in organismul propriu si personal este foarte interesat si sa ma scoata la vot. Adica nu sunt capabil sa imi port singur de grija, cand vine vorba de viata mea, dar sunt suficient de calificat sa decid soarta unei tari intregi. Ceva nu e in regula cu logica asta.

Si cu toate acestea, pretentiile aparent contradictorii ale regimului au sens, daca stam sa ne gandim. Traim vremuri in care cei ce ne guverneaza (adica aparatul politic si birocratiile ce o deservesc) sunt din ce in ce mai interesate de cele mai mici detalii ale vietii noastre. Incetul cu incetul nimic nu mai scapa legislatiei si reglementarilor de tot felul. Suntem din ce in ce mai regimentati de catre regim, adica politicul este din ce in ce mai prezent in viata noastra. Pentru a-si legitima cumva aceste ingerinte regimul incearca sa ne scoata la vot in numar cat mai mare. Cum ar veni: “Daca veniti in numar mare la vot, atunci mucles, ca voi ne-ati ales si suntem o putere legitima indiferent ce va facem”.

Sa nu ne ascundem dupa deget. Un sistem politic totalitar se poate recunoaste dupa faptul ca putrea politica este totul in toate. Nimic nui scapa politicului. Ori regimul in care traim tinde, in mod evident, in acea directie. Democratia nu este opusul totalitarismului, indiferent cat ni se baga pe gat acest slogan ilogic. Opusul totalitarismului este, prin definitie, liberalismul clasic, ce militeaza pentru limitarea puterii politice, nicidecum democratia. Aceasta din urma este diferita de totalitarism doar in masura in care este liberala.

Ideea liberala a puterii politice limitate – care lasa loc libertatilor si drepturilor individuale – astazi nu mai are sens. Din contra, politicul se amesteca in toate domeniile, fara nici cea mai vaga urma de rusine. Pentru asta suntem de vina noi, desigur. Daca asculti pe cineva plangandu-se de politicieni, de obicei auzi ceva de genul “astia numai promit, dar nu fac”. Dar lumea nu se intreaba daca respectivul politician are dreptul sa promita ceea ce promite, desi asta este problema esentiala. Ce tine, in mod legitim de domeniul politicului si ce nu? Aceasta intrebare nu se mai pune in actualul climat electoral.

Dar sa vedem putin argumentele aduse de inchinatorii regimului democratic, in favoarea votului. Ar fi cumva o lezare a memoriei celor care au murit in ’89 daca nu mergem la vot. Din contra. Atat timp cat traim intr-un regim care tinde spre totalitarism si cauta sa se legitimeze pana acolo prin votul cetatenilor, orice vot este o caramida asezata in edificiul statului omniprezent. Numai prin abtinerea de la vot si, astfel, prin delegitimarea regimului putem opri aluncarea mai departe pe calea catre servitute pe care ne aflam. Prin urmare, daca vrem sa cinstim memoria celor care au cazut impotriva regimului totalitar ceausist, avem datoria sa intoarcem spatele acutlaului regim democratic si tendintelor sale spre totalitarism.

Este o datorie civica sa votam? Nu, este o datorie civica sa veghem asupra drepturilor si libertatilor noastre naturale. Spun “naturale”, pentru ca le avem prin natura noastra de oameni si nu prin fiatul birocratiei politice, sau consensul plebei. Daca un regim, chiar democratic, o ia pe calea edificarii unui stat omniprezent – adica permite ingerinta politicului in toate sectoarele vietii noastre – atunci avem obligatia civica sa il respingem. Credc ca am trecut deja de momentul in care il putem schimba prin vot. Suntem deja in faza in care votul nu mai este decat o simpla formalitate pentru a da o spoiala de legitimitate puterii. Nu ne mai ramane decat sa refuzam categoric sa contribuim la legitimarea sa.

Cei care merg, totusi, la vot, in aceste conditii, nu numai ca merita tot ceea ce primesc de la mai marii nostri, dar contribuie si la nenorocirea noastra, a celorlalti. Acestia sunt cei care nu au nici un simt civic.

Cat despre prostia cu votul obligatoriu, ca se mai vantura din cand in cand, as avea de spus doar atat: ar fi o idee buna, pentru ca astfel tendintele autoritare ale regimului, ce sunt atat de evidente in alte domenii, ar deveni foarte clare pana si in procesul sau de legitimare. Celora care proprun astfel de lucruri nu pot decat sa le spun: bine gandit komisare, tzuca-te-ar Stalin sa te tzuce.

D’ale democratiunii

Democratie? Nu, multumesc. Prefer o societate libera.

 

 

 

 

 

 

My kind of feminist lesbian

Her name is Tammy Bruce, and she’s gonna kick yo’ misogynist ass. As they say, God made man and woman – Mr. Colt made them equal.

The thing about this gal is that if she has a problem she is going to deal with it, not just complain and play the victim. Now, that’s what I call attitude. So here’s some wisdom from the lady:

“For those whose goal it is to twist wrong into right, a good starting point is to convince young people that the vulgar is beautiful.”

“One of the biggest problems with the modern feminist movement is its failure to bring men along with us.””One of the goals of the Feminist Elite is to reinforce to women the idea that men are obsolete.”

“Yes, we have the freedom to do what we please, but it only works because we don`t do everything we might please – we should exercise some degree of personal, and corporate, responsibility.”
“For women who turn to welfare, Big Brother becomes Husband.”
“We live now in a milieu that tells us anything goes, everything is okay, and all ideas and behaviours have merit. That`s hogwash, and you know it.”
“Blacks who have not succumbed to the victim culture have been, are, and will be doing quite well – all on their own, without handouts, affirmative action, and other patronizing measures.”
“The Left Elite only pretend to be concerned about what`s best for everyone else because it is the most effective way to manipulate you and your children into their abyss.”
“For the gay establishment, the death of right and wrong began when gaining civil rights ceased to be enough.”
“Believing a person deserves a defence is not the same as doing anything in your power to get him off scot-free.”
“The question we all face is what sort of culture we will live in for the rest of our lives and then hand on to the next generation – one that embraces these most basic of values, or one that collapses because of their absence.”

The Hobbit – Trailer

My hands are shaking, my throat is dry, my jaw is on the floor (many thanks to the one finding and returning it to me). THE RING IS BACK!!!

What can I say about it? Beautiful, simply beautiful.

Hey Joe! pour me some Christmas spirit

I made the mistake to go out in Venice to do some Christmas shopping. You know, something to sweeten up the holidays.  Supermarket almost empty of people, and the guys there played some heart-wrenching pop songs, that made me feel really miserable and alone. I was alone, already,  but I didn’t miss the feeling itself. Was fine without, thank you. Came back with a heavy backpack (lent it to some sailor guys for some party fuel and social lubricants) and a heavy heart. Now, It’ll be okay in a month and a half, when I’ll get my freedom back – and there’ll be my Girl – , so this song’s lyrics don’t really apply, but the feeling is quite close. Ladies and gentleman, I give you:

Alan Jackson – Honky Tonk Christmas

“Pretty Paper” is playing on the jukebox
And mistletoe is hanging above the bar
I want to thank you for this
broken heart that I got
Merry Christmas Girl
Wherever in the world you are

It’s going to be a honky tonk Christmas
For these silent nights at home are killing me
It’s going to be a honky tonk Christmas
But I’ll be over you by New Year’s Eve
“Blue Christmas” turn it up I wanna hear it
So I can unwrap all them Mem’ries in my mind
Hey Joe!! pour me some Christmas spirit
If I make it through December I’ll be fine

It’s going to be a honky tonk Christmas
For these silent nights at home are killing me
It’s going to be a honky tonk Christmas
But I’ll bi over you by New Year’s Eve
Yeah I’ll be over you by
New Years Eve